Am uitat să mă zbat,
cum pasărea nu știe să țipe
nici eu nu știu ce simt când nu mai simt
să supraviețuiesc așa
am învățat
frunzărind niște ani
nici măcar clipe...
parcă mi s-a promis
de la naștere Ceva,
uneori în lectura sângelui
șansa mântuirii mele prin scris
c-o inimă rămasă-n uitare...
eliberarea nu e numai în strigăt
cum nici zborul peste regat
nu-i binecuvântare!
îmi tot cresc aripi din pământ
și nu știu ce simt când nu mai simt
neștiind niciodată ce gânduri frământ...