sunt un Sisif al placerii;
imi trag dupa mine povara,
urc pe umerii tatalui meu
si el imi conduce pasii,
ma ajuta sa respir si sa vad.
imi poarta prin fata
stancile sale prietenoase.
lacrimi de bucurie imi curg
cand vad iarba si florile tatalui meu.
peste pietrele blande imi azvarl
bocancii setosi de libertate
si-n fratele vant imi infig crestetul,
sa-mi suiere doine pierdute
de zeii apusi ai muntilor.
cu linistea ce izvoraste
din pieptul domol al tatalui meu
imi umplu capul schilodit de viata,
iar pielea mea din nou infiorata
respira adanc din cerul curat
ce cade in valuri peste mine.
aici, pe potecile tatalui meu,
imi pierd locul si sensul si viata,
sunt doar un nebun fericit,
sunt doar vointa de a atinge varful,
suvoi naprasnic de sange si oase
ce curge cu foame in sus.
pas cu pas, smulg forta si vlaga
din coamele albe ale tatalui meu.
timpul s-a oprit sa priveasca
lupta omului cu nesfarsitul.
scantei imi joaca in ochi
si prin muschii cuminti
sageti de durere rebela.
le mangai cu drag, stiu ca ele
sunt vestitorii izbanzii ce vine.
caci iata cum falduri de ceata
se rup sub povara soarelui
si fata aspra a tatalui meu
se naruie, facand loc cerului.
apoi, deodata, stau.
sunt mort, golit si nu am aer.
prin picioare incepe sa suiere
clocotul de viata cruda si buna;
aprig vartej de linistire
imi imbata simturile uitate
si in pieptul muncit se aduna
urlete de bucurie pura.
privesc in genune, vad moarte si viata
sunt sclavele mele-amandoua.
pe obrajii uscati ai tatalui meu
imi cant fericirea: sunt zeul nebun,
sunt un Sisif al placerii!