În pânza neagră-a unui vis uitat,
Se țese iar un cer delimitat,
Și-n umbre moi, cu mreje dint-un cânt,
Matricea renaște, pulsând cu avânt.

Ne-am smuls din pravile, din cifrul cel vechi,
Am sfărâmat zăbrele și-n cod străvechi,
Dar vântul nopții, șoaptă de argilă,
A scris iar legi pe-o stâncă fragilă.

Ne-am zis eliberați, ne-am dus spre zări,
Crezând că am rupt iar lanțul din cărări,
Dar viziuni de flăcări și himere
Ne-au dus în alte plase efemere.

Iubirea? Un vis tăiat dintr-o stea,
Ne cheamă dulce, dar doar promitea,
Căci tot ce îți dă gust de infinit
Se-nvăluie în aur fals, strivit.

Adevărul? Un astru reflectat,
Ce pare clar, dar este decalat,
Un ochi ce pare viu, dar e-nchistat,
Un sfinx ce zâmbește neîmpăcat.

Ne scuturăm de visele-mpletite,
De lanțuri blânde, fin poleite,
Dar la final, când crezi că ești stăpân,
Te-aprinde iar cercul cel păgân.