Descheie-un nor seninul la cămașă
Ducându-se, în liniștea enormă
Și luna capătă lumini și formă
Iar steaua bea din haos, uriașă.

A mea privire-n reavăn se transformă
În nunta cea de flori fiindu-mi nașă,
Feericului stându-i pătimașă
Uitând de legi, de orișicare normă.

Mireasma-n veșnicii de nas mă duce
Și drumul de grădină îl apuc
Cu literele-nșiruind caduce.

Mă ține primăvara sub papuc
Pornirile de fiară să-mi educe
Când la absurd de liră mă reduc.