am atins planeta asta în urmă cu 50 de ani
într-o zi uscată la început de decembrie
cînd iarba de pe marginea șanțului încărunțise și mirosea a motorină arsă
de la tractorul ce tomai trecuse.

primul salut pe care l-am adresat lumii acesteia
după venirea mea de pe lumea cealaltă
a fost deconstructivist
mai ales că m-am născut cu experiență, aveam deja în subconștient ineismul
și dincolo, în subconștientul colectiv, aveam sentimentul iminent al sfîrșitului
așadar am salutat lumea cu un țipăt care o făcea pe mona lisa
să își pună mîinile la urechi să nu își audă plăcerea
iar munch a pictat repede anxietate

am coborît din nava mea spațială, mama
cum coboară toată lumea pe planeta lor
afară înfloresc toate și e o explozie de frumusețe
mamele noastre înfloreau înăuntru și mă uit la o fotografie cu tine
în care pari atît de plecată din realitate
că se aud clopotele din acea poză

măcar de mi-ai fi lăsat un fir de păr pe pernă
să îl aprind ca un fitil să-mi bubuie inima
am o amintire cu tine pe care o copiez pe pielea interioară
poate sufli în ea să se aprindă și să ardă
cum visez și în nopțile fără somn

sunt un călător prin timp, mă plimb singur
prin memoria ta și nu e nici o urmă de mine
poate de aceea uneori sun la mama
și vocea mamei e ca o gutuie aproape coaptă
abia respir
durerea nu iese din mine ca un înecat care e prins în dragoste

nici nu mai știu de ce primesc avertismente
cînd iubirea în sine e un avertisment
mai sun din cînd acasă ca o chitară spartă și arsă pe scenă
sun așa să se vadă apeluri nepreluate
să știi că cineva se gîndește la tine

și plîng în fiecare an undeva, chiar și o chiuvetă
chiar și în ploaie
cu speranța că lacrimile mele vor ajunge în mare și te vor spăla
pe picioare.