Miros de liliac în seară se așterne,
Și parcă timpul, blând, se-oprește-n loc,
Din crengi răsar iubirile eterne,
Cu glasuri dulci și pasiuni cu foc.

Pe prispa veche, visul se întoarce,
Cu pași de copilărie-napoi,
Un cer violet coboară și toarce
În sufletul meu, lumini și nevoi.

Sub ram de liliac, o clipă zboară,
Cu șoapte moi, de parcă n-ar fi fost,
Dar inima o prinde și-o înfășoară,
În dorul pur, tăcut și fără rost.

ÃŽn amurg mov, parfumul se aprinde,
Ca o icoană vie-n asfințit,
Și fiecare fir de vânt cuprinde
Povești ce le-am trăit și le-am iubit.

Și-n noaptea blândă, sub tăcerea lină,
Rămâne-n aer liliacul viu,
Cu amintiri ce-n inimă se-alină
Ca un oftat, în dorul purpuriu.