Când noaptea cade-n falduri de catifea,
Și luna-și varsă taina peste lume,
Se-aude-ncet o strună ce oftează,
Povestea de iubire fără nume.

O mână fină mângâie arcușul,
Cu gesturi pline de iubire blândă,
Glasul viorii, cald ca o lumină,
E ca un dor ce-n inimă se-afundă.

Pe trupul ei, sculptat din vechi tăceri,
Se plimbă umbre calde de lumină,
Și fiecare notă naște-n aer
O amintire vie și divină.

Ești tu acolo, nevăzut, prezent,
În fiecare notă ce tresare,
Iar sufletul mi-e frunză în curent,
Purtat de-un vals spre altă întrupare.

Vioara ta, iubite, mai vibrează,
Cu foc tăcut, cu rouă și mister,
Și-n fiecare noapte mă visează
În dans tăcut, sub cerul efemer.