Ești haosul pe care îmi place să-l simt

Atunci când nici plantele nu mai au culoare

Vorbele dulci îi curg prin vene

Mă face să scriu din suflet, nu doar din plăcere

Mica jucăușă cu zâmbetu’ pe față

Eu sunt oaia neagră, chiar dacă ea e creață

Ața albă ne-a legat, te simt lângă mine chiar dacă ești departe

Chiar dacă nu ești lângă mine, te văd luminând pe cerul înstelat în noapte

Greșelile mele ne îndepărtează

Ea mă rupe în două, dar se întoarce să mă coasă

Păsărelele când o văd, încep să-i cânte-n strună

Ea e o rază de soare, chiar dacă eu sunt rupt din lună

Câteodată nu-mi simt pulsul, este ca o linie moartă

Dar când îi simte prezența, începe să bată

Pe când m-am trezit din vis, nu mai era soare și nici paradis

Păsările nu mai cântau, ci recitau o poezie

Rimele sunt dulci scrise pe hârtie

Dar când le citesc, încep să ardă în mine