sunt într-un sat fără garduri
pentru că aici nu sunt despărțiri
e doar moarte
aici clădirile nu au ferestre
la ce ar trebui oare
nici soarele nu răsare nici ochi să-l vadă nu sunt
ochii de aici sunt ocupați
să toarcă lacrimi
ca bunicile lîna
o șezătoare în care se tace
pentru că nu mai e nimic important de spus
după ce dragostea a murit
iar lîna e pentru ciorapi grei
de mers în pămînt.

e un sat așa ciudat că nu are nici mijloc mici margini
ca o iubire incorectă
un sat lipsit de trecut și viitor
și atît de punctual pe o hartă
încît îl găsești ori de cîte ori întorci așa
fără miză, capul

e un sat fără cîini
un sat în care se fac lacrimi din care apoi se fac
lumînări care plîng
și unde luna urlă cîteodată singură noaptea
la ea însăși.