mai am puțin și fac rost de foarfeca aia pînă la cer
să decupez ce stele vreau și să ți le pun în păr
cînd facem dragoste să fie o lumină vie în cameră
să-ți văd chipul cum înflorește în păcat
să te privesc murind
de plăcere ca o valiză la bagaje de mînă
uitată acolo

suntem părți egale și lipite pe dragoste
ca o amendă pentru parcare
ne desenăm mustăți pe degetul mare de la picioare
și cînd ne atingem mustățile se zburlesc
asemenea cozilor de pisici întărîtate și dragostea noastră
e absurdă și dada, te face să uiți de ce ai venit

bun venit, tristețe, pe ce parte vrei masaj azi,
spuse o parte din mine care stă ca o haină agățată în cui
ca o iubire joben în cutia care-ți poartă numele
azi vreau doar să mă rănești, spuse tristețea
povestește-mi despre fericire

eu nu știu să povestesc despre fericire, n-am cunoscut
așa că am inventat fericirea pentru asta
și am zis, în timp ce-mi fumam un deget
și îmi beam sîngele în speranța
că mai conține tărie

a fost odată o fericire care era nefericită
și nu își găsea locul, nu își găsea nici pe cineva
să împartă fericirea nefericită pe care o avea
astfel încît ea să plece fericită ca un copil din cofetărie
și celălalt să plece nefericit
ca un copil din a doua cofetărie

acum îmi exersez carioca pe lună și scriu
ca borges, mă doare o femeie în tot corpul
și luna își proiectează razele în ochii tăi
pînă genele tale devin ca o plasă pescărească
care vrea să-mi prindă chipul oglindit
pe apă.

așa e, suntem singuri peste tot
împotriva tuturor.