Chiar dacă iarna o să stingă tot
și-ai să auzi gutuii cum îngheață,
cum fluturii de jar din soba tatei
cioburi de somn îți risipesc pe față
ba chiar tăcerea de-o să-nghită slova
cu tot cu vifor și cu tot cu jale,
tot o să știe inima-ncotro-va
să-și urce ochi de lup la mine-n cale.
Nu cred că utopia de-a-mpreună
conține-atavic despărțiri mereu,
și nici c-a fi departe ne salvează
de răstignirea propriului zeu!
Tu ești făcută din visări exacte
și rațiunea ți-este corifeu,
aritmetica ta e mai simplă,
doar că eu minus tu nu-s tot eu.
Mă trezesc mângâind în oglindă
ce-mi puneai în privire cândva,
fața mea tot mai rece și pală
printre gene devine a ta.
Te chem în gând și visul nu mai poate
să smulgă urii prețul lui corect,
și-n iarna-n care fără tine mă îndrept
au îngerii făclii, dar peste noi e noapte.