Nu
nu suntem pietre de funerarii
din marmura roșie și grea cu iluzii
ori epitafuri încrustate
însuflețind piatra
nu trupul dezgolit
ce zace morbid
de speranțe descojit
până visul s-a împlinit
ticsit cu falsități
încât viermii vomit.

nici pomul ce crește din piept
nu-i amintire
ci regret discret
purtat o viață
ca scrâșnet metalic
de oase indolente.

din cer lemnul stors
nu se face cruce
și refuză stigmatul
întorcând cuie pe dos.

tăindu-și ficatul
pământul îndură
oceanul ce-i biciuie rana
și totuși ne ridică
spre ceruri din humă
să vibrăm împliniți
sub marmura caldă
dormim liniștiți.

suntem ecoul căderii amare
și sânge închegat din aripa frântă
de la început am ales cărarea
cu spinii purtați și ofrandă
de miel răstignit
într-o duminică
după luna plină.

suntem jertfele
vii abandonate
o sursă de hrană
în miezul de noapte
pe paturile grele
doar trupuri de pluș
fiare, himere
se-nfruptă cu loosh*.

o bucată de lut
frământată între palme
pe roata olarului
de veacuri oprită
și ne frământă acid
ne frământă
între războaie
și boli să reclame
că fericirea se vrea dobândită.





*Loosh — termen introdus de "Robert Monroe"