poetul
acest pictor orb
desenează în aer lumi proaspete
știe că
foarte curând
Pământul își va înghiți gravitația
și toate viețuitoarele vor pluti
ca într-un vals plictisit
până la crusta rănii numită Cer

poetul
acest dansator cu ambele picioare amputate
pășește în buricele degetelor dogorind
în vârful limbii pârjolite
în pleoapele stalactite degerate
abia se târâie
și tot primul va ajunge
fiindcă doar el și-a desenat cărările în aer
când lumea îl credea năuc
dus cu capul
firește, pentru că
îl ducea capul

poetul
acest experiment eșuat
făcut de șoareci pe oameni
când va ajunge acolo
la crusta rănii numită Cer
o va râcâi cu oasele
până la măduvă
și va străpunge dincolo unde
probabil
nu e nimic