se făcea că era un fel de infinit de cerneală roșie

și-n mijloc pastilă de inimă surâsul tău

dar cum să corectezi infinitul

ce creion de contur ar fi putut cuprinde totul

părea a fi primăvară dădea colțul pietrei

ispășeam vina de a fi nostalgicul după iubirea pură

nu credeam că ea n-o să străbată dincolo de ascuțișuri

că fervoarea i se va termina în zgură

amândoi știam că un surâs trece prin porți nevăzute

corectează erori fie și de înțelegere

aș fi dorit să fim alături să tăcem împreună

până la marele surâs care avea să împartă infinitul în două