„Trăitorul și scriitorul”
El scria.
Ea trăia.
El vedea lumea prin litere, ea prin respirații.
El căuta sensul, ea îl simțea.
Când ea plângea, el învăța cum se scrie ploaia.
Când el tăcea, ea înțelegea că tăcerea are inimă.
Niciunul nu era întreg fără celălalt.
El îi dădea formă trăirii, ea îi dădea viață cuvintelor.
El sculpta aerul în fraze,
ea le făcea să pulseze ca un trup viu, cald.
Uneori, ea spunea: „Tu ești scriitorul.”
Și el zâmbea: „Nu, iubito. Eu sunt doar mâna.
Tu ești trăirea, sufletul care mă scrie pe mine.”
Așa s-au născut toate poveștile lor —
din respirația unui foc comun,
unde creierul și inima se împletesc într-un singur drum.