Aud luminii sacra-n nopți văitare
În slava peste ape răsturnată
Corăbier e luna, stele-au plată
Pe valul unde văzul rugă are.

M-așez în mine-n raza decupată
De pe-ale cerului adânci altare,
Lăuntru-mi de misterul lor tresare,
Pe suflet îmi coboară taina-ndată.

N-ating în cuget haosul feroce,
E prea departe de oricare gând
Doar duhul meu îi știe a lui voce.

În șoapta cea spre zori de veci mergând
Îmi stă necunoscutul, să invoce
O viață fără unde și nici când.