DUREREA CA O MÂNGÂIERE ...

Când ceva mă doare tare,
Eu întreb vântul din mine:
Cum se face că mă doare?
Ce m-a clătinat în sine?

Iată-n mine o oglindă,
Ce reflectă rana lumii,
Din tăcerea clocotindă
Se aud troznind cărbunii.

În dureri învăț iubirea,
Din cărbuni se naște jarul,
Rana îmi aprinde firea,
În tăceri îmi cresc altarul.

Uite, ea m-a copiat,
Minunat! A înțeles!
Căci Lumina ni s-a dat,
Să ne-aștearnă drum ales.

Oare, ce-i al meu în lume?
Totul curge, tot dispare,
Dar în taina fără nume
Eu devin a ei suflare.