frunză-ngălbenită-s de-o vreme
rătăcind fără precizie vreun interes
valuri de curenți mă vor purta încă
pe deasupra cărărilor vieții

seva-și continuă secătuirea
afectându-mi ramurile principale
încet-încet și capilarele
veștejindu-mă din tălpi și până-n creștet

ultimul obol se pare că îl împart
celor care au pretenții de moștenitori
prin magazine, piețe și farmacii
ori medicilor neadormiți ai gărzilor

degeaba încerc mintea unor copii
dând cu piciorul în castane, pietre
ori târșâind băbește picioarele
că tot trebuie să spun: adio, tinerețe

lucește câte-o lăcrimioară-n colțul ochiului
nasul tânjește după parfumul gogoșăriei
mâna s-ar dezlipi de-a toiagului marotă
un „zău că mi-i din ce în ce mai greu”
îmi scapă șoptit din barba ne-ngrijită