noiembrie
geometrie a frigului
știe unde să apese
durerea rămânând acolo
fantomă
în locul / momentul atingerii.

aud vântul nebun
fluierând prin structura de rezistență a corpului —
straniu
corpul nu cedează
cedez eu.

îmi înfige spinii adânc
cu o familiaritate veche
mi-o amintesc:
e aceeași dragoste cu care m-ai pătruns atunci
când prima oară
ți-am dăruit trandafirul din mine
crud și neînțeles —
tot noiembrie a fost.

încă te iubesc
îmi șuieră vântul intens în timpane
dintr-o diagnoză a tăcerii
și a singurătății —
cu șoapta rece
m-ai tăiat de lume
m-ai sacrificat într-un pelerinaj mut
prin noiembrie
prin câmpuri arate de vânt.

am mers așa
cu sufletul ars de prea mult eu
de atâta credință aruncată în aer
ca un confetti inutil.

eram gata să mă lepăd
să mă neg de trei ori
dar tu ai dispărut —
și golul tău a devenit drum.

m-am întors la credință / strictul necesar
în loc să cad în genunchi
am simțit o greutate ciudată
o levitație ușoară sub tălpile goale.

pelerinajul m-a ridicat
lăsându-mi genunchii intacți pentru tine.
nu mai caut pământul —
s-a transformat într-o amintire abstractă
o limită depășită.

merg pe apă
pășesc cu aceeași greutate.
sacrificiul tău m-a schimbat
nu mai am nimic de risipit —
atât de golit
în sfârșit sunt de neclintit.