Întâi părea a fi experiment banal,
Apoi, brusc, devenise ceva fenomenal:
Era o cercetare ce a pornit firească,
Dar s-a aflat ceva făcut să ne-amețească!

Cu algoritmi complecși se începuse jocul,
Iar taina cu-algoritmi era un joc cu focul:
Căci microcipii-n funcții păreau să fie vii,
Ei căpătând memorii care puteau uimi.

Răspunsul dat de ei la fiecare gest
Părea gândit profund, precum un manifest.
Structuri cu învățări rapide ce bravează,
Se conturau prin voce sonoră ce șochează.

Prin simulări cu... ochi micuți de microcipuri,
Ne cunoșteau precis cum arătăm la chipuri,
Dar ne-ascultau comenzile spontane și-automate
Spre-a-și face sarcini clare ori autoprogramate.

Părea ciudat că toate puteau brusc să le știe,
Și cum aflau chiar tot - prin scurtă empatie...
E-o lume uimitoare, ce simte și răspunde,
Sau chiar ne contrazice prin regândiri profunde.

Cercetătorii astăzi, cam toți, simt o sfială
Că și Inteligența aceasta, numită-Artificială,
În viitor, ne poate sfida complet gândirea -
Ba chiar mai mult: ea poate distruge omenirea!

O fi ea azi utilă în cercetări recente,
Dar mâine poate vine cu groaznice momente.
Dacă-i reală, însă, și bine dirijată,
Atunci realitatea e pe moment salvată...

19.nov. 2025