azi dimineață m-a vizitat o pasăre dintr-o fotografie
mi-a spus că timpul pierdut s-a ascuns sub pat
nimeni n-a mai vrut să-l caute

prin fereastră a intrat o lumină obosită
a început să-și povestească visele
despre zile care n-au mai apucat să se întâmple

în sertar am găsit un vis adâncit în somn
cu obrazul lipit de întuneric
l-am atins ușor
dar el nu-și mai amintea de ce fusese creat

afară ploua invers
umbrela mea se ghemuise în buzunar
de parcă îi era rușine să mai apere ceva
într-un colț o floare îmi șoptea
„nu mai plânge, totul e doar o amintire a ploii”