cobor în mine ca-ntr-o peșteră
unde cândva am început s-aduc
tot felul de tablouri, haine, hărți
din zeci de lumi, din mii de părți.

de altfel toți pereții-s tapetați cu ele
și cu mari ceasuri bune de orice anotimp,
un secundar mereu e gata (când va fi să fie)
să-și dea ființa lui la schimb.

cobor în mine ca-ntr-un cort
aglomerat de aur și cenușă –
mă simt străin în fața lor,
de parcă nu eu le-aș fi fost
desagă vie și zăvor și ușă.