euforic mă clatin
mă scutură propriul ego
literele se zbat,
cad, se frâng,
nedumerită, sămânța
stă pe pragul uterului închis.
nu e un uter de femeie,
nici cer,
nici pământ.
un loc fără pană,
fără condei.
morminte fără nume.
nu știu
cum prind cuvintele viață aici,
și cum cade moartea,
fără strigăt