Sun la ușă. Nimic. Mai sun o dată. Nimic. Ciocănesc. Nimic. Cânt, lovesc ușa cu picioarele, foșnesc o pungă de snacksuri. Nimic. Iese o vecină cu bentiță în cap și un coc caraghios și-mi zice că doamna este la ora de rugăciune.

Ok. Aștept 10 minute. Sun iar. Deschide.
......
Așezată la masa din sufragerie, cu pachetul de tarot în dreapta, se uită spre mine, dar în gol, și mă-ntreabă:
— Cum e? Blond? Brunet? Bătrân, tânăr? Ochii deschiși, negri? Are uniformă?
M-am uitat la ea amețită. Habar nu am cum e. Nici cea mai mică idee. Încerc să-mi amintesc. Doamna se uită cu reproș. Apuc colțul feței de masă și-l strâng în pumn. O tensiune s-o tai cu cuțitul.
— E... tânăr, îi zic.
— Tânăr, tânăr, dar cum? E mai tânăr ca dumneavoastră?
O ia de la capăt: are ochii deschiși, părul blond, pielea maro, albastră, e vreun nobil? Ce naiba? Cum îl pun? De verde, de ghindă, de rege, de juve? E damă? Există? Ce-i cu el?
— Are ochi... și uniformă o fi avut când era mic, încerc să-i sparg gheața și zâmbesc.
Ea, furioasă, îmi zice că-l pune Magician și pe mine — Regină de Bâte.
— De ce?
— De Bâte, n-auzi!
M-am panicat. Ce face Regina de Bâte? Bate, scuipă, ceartă ca la ușa cortului? Joacă fotbal american? Cum de Bâte? Câte bâte?
— Că tu ești creativă. Pare că ai imaginație... cu carul, îmi zice, zâmbind răutăcios.
— Păi și Magicianul? Nu are? Am văzut eu un film... face să dispară/apară lumea, ceasuri, verigi, constrângeri, scopuri, pahare...
Eu continuam, dar ea m-a întrerupt brusc:
— Colecționează. Magicianul colecționează.
— Ce?
M-am gândit... capete de mort? Pipete, sticluțe cu otrăvuri, ierburi? Se duce toamna până în vârful muntelui să ia floarea de colț, are un papagal pe umăr și citește din almanah, seara, înainte de culcare?
Îmi întrerupe rapid gândurile:
— Femei. Colecționează femei. Nu de asta ești aici? Te-a înșelat...
— Nu... nu știu... nu cred că despre asta... N-am idee...
Ea s-a blocat. Amesteca pachetul de cărți tocite și se uita furioasă, fără răbdare, spre mine. Zice, printre dinți:
— Bine, fac o etalare așa, despre voi... El — Magician. Tu — Regină de Bâte.
Începe repede:
— Carul Triumfal, Lumea și Steaua, toate Arcane Mari. Hâm... aha... mda...
Hâm ce? Mie mi-a picat paharul din mână. Noroc că s-a dus pe covor și era apă și nici nu s-a spart. Ea s-a oprit, a zvârlit pachetul și a început să bombăne ceva despre toate amețitele, cu jumate de creier în repaus, care trag la ea...
Respiră, inspiră, respiră pe nas, din stomac, whatever... exerciții d-alea de la trainingurile de siguranță psihologică de pe online.
— Bine, zice. Văd că sunteți... picată din cer. Luați foaie și pix și notați. Vă dezmeticiți acasă.
Îmi trântește în față un carnețel și zice:
— Notați!
— Notez: ar-ca-ne-maaaari.
Ei îi ies ochii din orbite:
— Nu! Vai! Ești praf! Ce facem aici, lecții? N-auzi, ești surdă? Carul Triumfal, Lumea și Steaua.
— Lu-mea-și-stea-uuuaaa. Așa, am notat.
— Bine, deci direcția e necunoscută, Carul Triumfal n-are boii legați.
— Cum boii?
Mă gândeam: Carul Triumfal și boii? Cum boii? E triumfal, dă-l naibii! N-are o pereche de elefanți durdulii legați? Sau măcar niște sfincși sau doi Buddha, ceva. Cum boi?
Am lăsat pixul jos și mi-am încrucișat brațele. Ea s-a dat cu scaunul pe spate, s-a uitat o clipă în tavan și-a zis ceva, în șoaptă, printre dinți. Ia cartea de pe masă, mi-o bagă-n ochi:
— Sunt doi boi aici, uite-i, jumate de carte e plină de ei, îi vezi?
Aveam cartea lipită de nas, ochii încrucișați, băgată-n spătarul scaunului, pixul și carnețelul pe masă, o muscă zbura gălăgioasă pe lângă noi. Să fi stat așa vreo câteva secunde... până s-a hotărât să mă elibereze:
— N-are direcție, spuneam. Boii, boii, da! Bo-ii, nu sunt legați. Sunt ca două șireturi dez-le-ga-te. Ați înțeles?
— ...dez-le-ga-teee, notez, notez.
Dă ochii peste cap, continuă:
— ...și Lumea. Asta are cele 4 simboluri pe carte: apă, pământ, foc și?
— ...pă-mânt, foc... șiiiiii?
— Șiiii?
— Șiiii? Ridic nasul din pix și mă uit la ea cu ochi naivi.
— Sunteți... sunteți... mă rog, și aer.
— ...a-e-r.
Se uită tristă spre carnetul meu, dezumflată. Continuă resemnată:
— Lumea e în zodia Pești.
— Lumea e în zodia Pești????
— Lăsați... notați.
— ...di-aaaa Pești.
— Direcția e necunoscută din oricare unghi privești: de pe pământ, din cer, din apă, Carul ăsta nu știe unde să-și ducă arnașamentul.
— h
— Ce?
— h, e cu h: har-na-șa-men-tul.
— Nu, că-mi pierd răbdarea. Eu zic una, dumneata alta. Eu zic să nu mai vorbiți. Notați, eu vă zic. Aveți probleme cu tatăl?
— În afară de cele de bază, freudiene, nu.
Face ochii de melc, se uită la mine o secundă, în timp ce eu notez îngânând liniștită:
— ...ta-tăl.
Iar ochii peste cap.
— Steaua e cu speranță, dar vine după pești.
— ...țăăă... peeeești.
Se uită la ceas. Au trecut mai bine de 30 de minute. Respiră ușurată:
— 200 de lei, cash.