cum să te scot,când știu că ești adânc pătrunsă-n mine,
ce fel de ustensile să mai folosesc,
care să mă ajute să te desțelenesc, măcar,
să poată ca să-mi intre aerul în vine,
căci nici să mai respir, nu pot,
fiindcă tu ocupi în mine-atâta loc,
c-abia dacă mă mișc de tine,
în acest corp,
dar nici în suflet lucrurile
nu stau de loc bine,
fiind prezentă-n tot ceea ce simt,
degeaba-ncerc ca să mă mint
că mâine va fi altfel,
că o să se termine
odată-acest calvar,
căci și mai clar îți simt prezența,
și mai în adăncime,
dacă-aș putea ca să renunț de tot la mine,
ca să rămâi doar tu, definitiv, înstăpânită,
de vreme ce viața-mi, numai, te imită