am adormit
în coliba visului
norii negrii
nechează pe cer
se fugăresc
se alungesc
se coagulează din
stele frânturi de
speranță
își preling lumina
peste fața mea
adormită pe umărul
nopții
tu cauți un refugiu
în inima mea
te ascunzi de viață
eu te primesc în
pieptul meu
îți ofer găzduire
în încăperea din carne
pe pereții căreia
am înfipt cuvinte.