Gândurile mele sunt corăbii eșuate,
lovindu-se zgomotos unele în altele
revoltător pentru nivelul meu
de toleranță.
Peisajul lăuntric se revarsă asupra
ființei mele
ca o față de masă întinsă pentru
o sărbătoare convențională.
Cu partitura secundarului în ureche,
caut sarea.
Nu o găsesc și alerg
în cotloane subterane,
unde aerul este ca un plâns de copil răzgâiat.
Cu ardoarea căutătorului de aur
îmi mai număr o dată unghiile
aducătoare de gust,
așteptând slava râgâitului colectiv final,
ca pe un gest de încoronare.
Din ecrane ni se spune că
trăim în excese,
îndemnați fiind să măsurăm totul
pentru a absolvi eternitatea,
prea neagră și prea galactică pentru
un om care așteaptă barja.