Pentru a vorbi închid ochii
Și ascult cum vibrează cuvântul.

Îl simt cum îmi pătrunde în gând
Și cum, de acolo, crește
Din el pământul.

Și vorbesc la fel cu spicul de grâu
Legănat de vânt, ars de soare,
Ce își umple capul cu bobi
Înfloriți pe care-i adună
Din margini solare.

Ca îngerul care,
Când tăinuiește cu cerul,
Închide ochii și își ascultă tăcerea
Ca din vibrația ei să își strângă plăcerea
Cu care înțelege chemarea pentru care
I s-a dat vorbirea în carne pe limbă
De unde să își crească un soare
Cu spice de bobi înfloritoare
Pline cu tăceri ce așteaptă
Să asculte cum le cresc
Interior învălurite
Cuvinte de mare.