Mi-aplec privirea, când pășesc,
în țărână,
să nu mai știu de drumul
care mă mână, mereu, neostenit,
să nu mai știu când am să mă apropii
de stâlpul de lumină,
pe rugul căruia, precum un fluture,
orbit în noapte,
mă voi așterne ostenit,
să ard,
mă plec de ziuă,
dinaintea nopții,
de noapte, dinaintea
și mai sfintei Luni
și murmur, rătăcind prin lume,
rugăciuni