|
agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
|
|
| |||||
| Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special Literary Technique | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ A wound that breathes Contact |
Members comments
Views: 29
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-03-07 | [This text should be read in romana] |
Pe rețelele sociale, atenția se vinde la kilogram, iar frivolitatea este moneda de schimb.
Dar ascultă ce-ți spun: Poezia de 8 Martie nu este pentru „toți”. Scopul ei nu este succesul viral, clicul sau distribuirea. Este o scrisoare de la o inimă la alta. Dacă o singură persoană o citește și plânge de fericire — iar acea persoană este Mama — atunci poemul tău are o audiență mai valoroasă decât un milion de străini pe TikTok. Într-un ocean de conținut gol, o strofă sinceră despre „mâinile făinoase” este o ancoră. Chiar dacă mulți trec pe lângă ea, cel care se oprește va găsi adevăr și tihnă. Frivolitatea moare în 24 de ore. O poezie scrisă cu „trei picături de dragoste” rămâne în cutia cu amintiri a unei mame pentru totdeauna. Peste zece ani, ea nu-și va aminti un clip amuzant, dar va ști pe de rost versul tău. Nu scrie pentru succes. Scrie pentru Veșnicia din ochii ei. Nichita spunea că „poezia este o stare de spirit, e o prietenie”. Iar prietenia cu mama este prima noastră formă de nemurire Se ia un sentiment, se cioplește cu o daltă de priviri până când marginile lui dor. Apoi i se dă o rădăcină de cer, nu ca să se lege de pământ, ci ca să nu se clatine în fața lumii. Dacă o atingi, ea devine sunet. Dacă o strigi, ea devine tăcere. Ea nu ocupă un loc în spațiu, ea este spațiul în care noi ne lăsăm ocupați. Nu are formă, dar modelează tot ce atingem, e liniștea din vacarm și vocea care ne strigă pe nume când ne pierdem. Nu are nevoie de cuvinte ca să existe, se simte în felul în care lumina cade pe lucrurile vechi, prefăcând absența în cea mai caldă îmbrățișare. Ea nu trece prin timp, ea este timpul care se oprește să ne lase să respirăm. Nu este o persoană, este un sentiment care a învățat să umble pe pământ. Traducere în italiană a versurilor, Camelia Oprița Il Sentimento che Cammina Si prende un sentimento, lo si scolpisce con uno scalpello di sguardi finché i suoi bordi non fanno male. Poi gli si dà una radice di cielo, non perché si leghi alla terra, ma perché non vacilli davanti al mondo. Se la tocchi, essa si fa suono. Se la chiami, essa si fa silenzio. Non occupa un posto nello spazio, è lo spazio in cui noi ci lasciamo occupare. Non ha forma, ma plasma tutto ciò che sfioriamo, è la quiete nel frastuono e la voce che ci chiama per nome quando ci perdiamo. Non ha bisogno di parole per esistere, si sente nel modo in cui la luce cade sulle cose vecchie, trasformando l’assenza nel più caldo degli abbracci. Essa non attraversa il tempo, è il tempo che si ferma per lasciarci respirare. Non è una persona, è un sentimento che ha imparato a camminare sulla terra.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy