Nocturnii. Între timp și infinit

Am ascuns în palmă clipa
Și în suflet infinitul,
Acceptând că sunt ispita
Care-aprinde răsăritul.

Lacrima razei de soare
Se prelinge pe un nor,
Iar apusul simt cum doare
Într-un susur de izvor.

Vântul vine și sărută
Pe obraz suavul crin,
Ultima floare pierdută
A tăcutului destin.

Stelele par că se roagă
Ziua ca să nu mai vină,
Așteptând să se retragă
Într-o lume clandestină.

Liliecii vin din zare,
Să întrebe, aroganți,
Dacă-n noaptea asta mare,
Sunt ai timpului jurați.

Eu sunt doar un trubadur,
Tu, ispita-nchisă-n turn,
Născuți din visul obscur
Al bătrânului Saturn.

Și, de-o fi să ne întâlnim
Într-un timp care nu-l știm,
Mă aștept să ne iubim
Tandru și va fi... sublim.