un cercel în buza crâșmei
nelipsit
ruginit

e mijlocul verii
atunci când soarele începe să se ascundă
iar poveștile se umflă ca albia râului
când vestește prăpăd

fesul îi acoperă fruntea
roșu rupt
sacoul umed
pantalonii cu genunchi
șosetele groase de lână
și pantoful cremuit
sunt semafoarele stricate
la ore de vârf

sticla pe jumătate goală
e prietenul care se grăbește să plece
iar barba rasă o amintire a lucidității

mâinile crăpate
negrul de sub unghii
și pielea uscată ca un pământ steril
spun povestea gropii
ce a înghițit mulți oameni
care s-au crezut înalți