Mi-au erupt colțuri pe față;
n-am gât între suflet și inimă
să-ți respir despre mine.

Muți privirea câinește
prin imagini coșcovite;
ai trimis reflexia la polizat
cu unghiile
și o picătură de sânge;
până vin mostrele de la fierar
spui să trag cu mătura pe podea
să nu se nască
din coji de portocale
și firmituri de pâine,
primăvara.

Sătulă de jazzul umbrei tale
și sarmale cât nuca
mă cobor cu lumânarea în beciul oaselor
să-mi așez malformația
sub o doză de flori de maci.

Camuflez
acest Quasimodo feminin
la țigară cu vecinii
fixez în nicotină
imperfecțiunile.

Și râd...
râd copilărește.