Cădeau din cer corbi ca prin raze lumini
Izbindu-se de pietre, de fire de iarbă,
De pământ crăpat și de umbre.

Eu mi-ii imaginam așezați, tigve
Ciugulite, ochi putrezi, cuib de viermi,
Lovituri ale vederilor lor cu ciocuri de fier.

În vis se scutura pământul năruind lumea.

Se prăbușeau turle lovite de clopote din interior
Și, sub ele, se scuturau stâlpii pe care stăteau.

Treptele de marmură albă se prefăceau
În trunchi de copaci duși de ape
Printr-un decor interior.

Curgeau munții în mine
Și din ei fluvii în pârâiri.

Pretutindenirile erau corbi!

Târnăcoape care în carnea luminii
Săpau viitoare morminte
Pentru cei care văd
Visându-se orbi.