|
agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
|
|
| |||||
| Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special Literary Technique | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ A wound that breathes Contact |
Members comments
Views: 27
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-04-26 | [This text should be read in romana] | mi s-a spus că însemni VIAȚA începusem să studiez ebraica & nu știam cum te voi chema & îmi vei umple viața-mi cu viață ningi tu verde cu plozi pe numele meu pe care sa-i duc în cărucior pe strada liliacului pe strada iasomiei și pe strada cu un milion de trandafiri & plouă albastru și mov și roz și negru în lumea ca nelumea învățasem să te cresc învațaseși să mă înțelegi fiind de fapt singura femeie din lume capabilă să mă urmeze pe cel mai greu drum cu putință acolo unde demonii nu pot pătrunde poposisem la capul dealului unde începuse istoria colectivizării și tot aici s-a isprăvit câte puțin sau câtuși de puțin aproape simbolic foarte aproape de axis mundi & de centrul pământului (s-a spus: la 1700 pe acolo trecea dimitrie cantemir și satele de pe valea telejnei la 1800 și ceva junimea mihai eminescu și titu maiorescu drumul urcă pe coamele cailor trăgând sania cu îndrăgostiți) cât se făcea cu poștalionul de la iasi la bucuresti dacă la capul dealului se schimbau bidivii de foc îmi amintesc primii țărani cu baloții de paie și fân proaspăt cosit scriind istoria pe spatele scrijelit atins de gloanțe din cel de-al doilea război mondial pe moș grigore abăieților & meșterii de case de lut cu oasele cocârjate m-am oprit te-ai oprit dacă ne mai putem socoti vinovați de răul istoriei despre care bătrânii satului au spus că a fost bună din locul acela n-a mai rămas mare lucru o piatră albă spălată de ploi & vitele din memoria colectivă care pasc alte dureri pe timp de furtună te văzusem pe instagram cu ursula von der leyen (am încercat să -mi amintesc unde și în ce împrejurări am întâlnit-o pe catherine lalumiere) în acea zi a fost grevă la aeroporturi nici mâine nu vei ajunge am început să învăț germana și rusa mă gândeam în ce limbă ne vom iubi și în ce țară am început să recitesc stâlpii din doxologia mare ,,cine este împăratul “
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy