O furnică mică, mică
S-a suit pe o păpădie
Ce tocmai avea
Un glob ce în soare strălucea.

Vântul a început să bată
Globul să îl desfacă
Și să ia cu el
Câte un firicel.

Furnica speriată
Ce era în globuleț
S-a trezit de vânt luată
Și prin aer legănată.

A călătorit așa
Nu știa nici ea
Dusă de vânt
Departe de pământ.

Într-un târziu,
Vântul a încetat
Legănată ușor, ușor
Firicelul s-a oprit din zbor.

Cu inima mică de frică
Furnica s-a uitat
Unde a poposit
Și iute a pornit.

A tot cercetat
Locul unde s-a aflat
Și a dat peste alte furnici
Tot ca ea de mici.

Le-a rugat frumos
De o primesc la ele
Că este străină
De locurile acele.

Că este hărnicuță
Și face de toate
Numai să o primească
Și pe ea la ele în casă.

A fost dusă la regină
Unde a povestit tot
Cum vântul a luat-o
Și acolo a lăsat-o.

Regina a ascultat
Apoi a decretat
Ca să fie lucrătoare
Dar și ascultătoare.

Furnica bucuroasă
În colonie a rămas
Păpădia a ocolit-o
Și nu a mai suit-o.

E o bună lucrătoare
Trăiește și azi
De nu mă crezi
Caută în mușuroi și vezi.