Împodobește-mă cu perdele ca pe o fereastră și,
În cadru ei ,privește-mă dinafară ca pe o floare în glastră!

Uită-te în pământul pe care astfel în pântec îl port
Până ce vei vedea cum încolțesc în scoarță
Din sâmburi mugurii verzi întinzând
Umbre de aripi în care se-înalță
Până dincolo de adâncul lor.

Sunt tabloul pe care nu l-ai mai privit.
Următoarea zvâcnire a inimii tale
Care împinge prin infinit
Parfum de petale.

Ceea ce îți imaginezi când nu ai
Și ceea ce visezi ca e pe dinăuntru.

Un sine unde poți privi când stai
Înaintea ferestrei în cadrul
Căreia din afară ei intră
Lumina și iar răsare.