Obscena opulență

Obscena opulență face crucea să geamă,
Nu mai e nimeni răstignit pe ea,
Dealul Gavanului, înțepat de brațul ei lung, sângerând,
Nu mai geme
- nu mai sunt perdele de sfâșiat în temple...
Toți din ea și-au luat așchii ferecate-n odăjdii scumpe,
De vindecat scrofuloze și negi
- poate și sufletele lor goale.
Ce alb le e veșmântul încărcat de aur,
Cand El e veșnic vândut pe arginți...
Sacru fu ceasul întrupării,
Sacru fu timpul morții,
Sacru trebuia să fie ceasul învierii.
Pentru ei nu mai e nimic sacru -
Totul e negoț – îmi dai! – îți dau!
Domnul nu mai iartă,
Nu mai vrea să ne vadă,
Când sub poala veșmântului său
Vânduți sunt frații de frați...
Nici inimi nu sunt poate uneori,
Doar burți, flămânde, ca sufletele goale ale oficianților :
Nicicând goale, nicicând săturate.
Să mai fie ea a doua venire?!
Sperăm și ne rugăm pentru ea! Amin!