Stau pe marginea mării ca pe terasă
Îmbrăcată într-o rochia albă
Precum o față de masă.

Visând viitorul pe care am să-l servesc,
Cuprinsă de nespuse brațe iubite
De care mă învinuiesc.

Mă privesc în același fel în care altcineva
M-ar vedea dintr-un orizont îndepărtat,
Al unui al orizont undeva lăsat.

Simt dorința trecutului care mă vede
Și care dorește să îmi pătrundă
În măduvă în fiece secundă.

În marginea terasei, ca pe plaja mării,
Valuri de apus, ca pene din aripi
De pescăruși, la picioare
Mi se adună.

În gândul meu sclipesc ochi de înger
Care, în ascuns, mă privesc goală
Ca atunci când o stea în seară
Strălucește din propria
Cădere interioară.