iată un gând nepământesc,

un soi de muzică
ce își strânge aripile peste toate trăirile,
un scâncet care
deodată se oprește
la zâmbetul unei tainice rugi
și mă așteaptă
între două lumi
care se caută
dar se resping,

un fel de literă nerostită
ce mușcă din moalele capului
când dormi
și visul abia a început,

valul
ce mută cerul destrămat de nori
uitat limpede, clar și albastru
acesta pe care desenează pescărușul
vremurile lui
când puii învață să zboare,

sau
un fel de căldură necesară clocirii,
niciodată în grabă,
cu pauze,
cu așezarea unui străin

este acest cuprins de sub pleoapa închisă
din mângâierea cristalinului care,
întârziat pe dinăuntru
vede Lumina
și se retrage în ea
completându-mă.