Într-o gospodărie
Măgarul jinduia
Să ajungă cândva
Mare șef peste ograda sa.

Toate animalele le-a adunat
Și le-a ținut un discurs
În care se lauda
Cu istețimea sa.

Că este ascultător,
Ajută stăpânul,
Cară samarele,
Chiar de îi puternic soarele.

Calul zicea că el e cel mai nimerit,
Că e mare și puternic,
Și de e potcovit
La picioare nu mai are nimic.

Vaca s-a supărat,
Că ea trebuie șefă să fie,
Că dă zilnic lapte
Pentru întreaga gospodărie.

Păsările toate
Ascultau cu gura căscată,
Dar fiind prea neînsemnate
Nu au fost ascultate.

După lungi dezbateri,
Măgarul ce răgea într-una
De i-a asurzit,
Sef a fost ales până în asfințit.

Dimineața jupânul
Pe măgar l-a împovărat,
Cu două samare grele
Să plece la târg cu ele.

Măgarul s-a proțăpit,
Nu i-a convenit,
S-a încăpățânat,
Și din loc nu s-a mișcat.

Oricât s-a chinuit
Și oricât cu scaieți l-a momit,
Din loc măgarul nu s-a urnit
Și bătaie a primit.

Chiar de rușine de s-a făcut
Răgea tot mai tare
Și cum era încăpățânat
De șefie nu s-a lăsat.

Cu încăpățânarea lui
Omul nimic nu a rezolvat
Și că să scape de el
L-a vândut imediat.

Acum in ogradă e pace,
Nimeni nu e șef
De măgar au scăpat
Și răgetele au încetat.