Ce faci c-o inimă rănită
De vorbe goale și de dor?
Cu o durere infinită
În sufletul amăgitor?

​Ce faci când sufletul a dus
Furtuni ce mulți nu le-ar pricepe?
Când inima din piept a strâns
Dureri ce nu le poți concepe?

Încerci să nu lași să te-nfrângă
Mergând cu pașii obosiți,
Și nu lași lacrimi să se strângă,
În ochii de nesomn umbriți.

​Nimic nu e la întâmplare,
Nici oamenii ce-au apărut,
Nici sentimentul de trădare,
Ce te-a făcut mai abătut.

​Ai renunțat la ce iubeai
Doar pentru liniștea din piept,
Când nu-i nimic din ce sperai,
Așa e cel mai înțelept.

​Căci ai un suflet prea intens,
Ce simte totul mult prea viu,
Iubești profund și cu un sens
Pe care alții nu-l mai știu.

​Minunea e că după haos,
Găsești o liniște de fier,
Și-n obositul tău repaos,
Devii mai înțelept sub cer.