voi urca din nou muntele
și voi coborâ,
totodată,
toate văgăunile proprii,
respirația va cerși o secundă în plus
mersul mai încet
iar inima va urla
să am milă de ea
când pământul se va muta
din propria rotație
în lumea mea întoarsă pe dos

în palmele zilei,
când întunericul se va ascunde
în lumina palidă
din ultima lumânare aprinsă
ca să mă încălzesc,
am să-mi las creștetul
și degetele care pocnesc de frig,
să audă de Tine,
să accepte cum,
că pe vârf,
mă aștepți demult
să mă mut
cu Tine,
o noapte,
o zi
pe înălțimea eternă
din mine.