din neoane verticale
precum o coală de hârtie
legănată între speranță și dispreț,
ți se pare că auzi vorbind lumina,
o șoaptă rece,
tăiată în fâșii fluorescente.
Stresul, ambalat elegant,
se desfășoară economic,
ca o panglică de preț
ce-ți măsoară respirația.
Te costă cuvintele,
iar privirile insistă
asupra naivității tale
ca niște etichete lipite strâmb.
Nevoia îți înlănțuie graiul,
îți pune lacăt pe gesturi,
între rafturi te simți asaltat,
vânat în bătaia unei puști
care nu face zgomot,
dar apasă constant
pe ceafa gândurilor.