pe pielea ei se cocea grâul
din nou macii înfloreau
arșița pârjolea urmele
când chipu-i devenea tot mai rumen

nesăbuit mușcai pâinea
din carnea focului proaspăt scoasă!

și parcă o simțeai la răstimpuri
cum tainic își adulmecă epiderma
cum cu o mână
împinge lumea

de prea mult galben

de prea mult Ea

țoalele-i zornăie

și cuvintele încep

să sfârâie