Te-am așteptat o viață întreagă, în zadar,
Te-am regăsit când ai plecat – ce trist coșmar!
Pe noptieră, chipul tău a încremenit,
Iar în odaie totul pare împietrit.

Stingher scriu azi povestea noastră,
Cu vorbele pe care trebuia să ți le spun,
Pe când și marea mai era albastră,
Iar eu îmi căutam iubirea pe alt drum.

Aud pași prin golul de tăcere,
Deși pe hol e liniște acum,
Iar vocea ta, pierdută în durere,
Trăiește-n viscol ca un simplu fum.

Îmi spun că timpul o să șteargă tot,
Dar fiecare vers te cheamă înapoi.
Între poem și mine e un complot,
Sau poate se răzbună „tu” din noi.

Purtat de vânt, îți va cădea în mâini
Acest poem timid și îți va șopti
Să înțelegi, din rânduri, printre atâtea vini,
Tot ce n-am spus și aș fi vrut să știi.