Nu-ți strig numele
de teamă că
s-ar putea sparge de aer
și poate n-aș ști să-i recompun lumina.
Îl țin mai bine aici,
unde răsari în fiecare zi
între două respirații.
Liniștea mă înconjoară
cu imaginea ta.
Iar eu nu te întreb nimic,
de teamă să nu te așezi în cuvinte,
iar cuvintele sărace să se piardă
între buzele mele.
Eu te știu altfel,
din alt univers,
unde îți sprijineai gândurile
de aripile mele
și zburai prin iubirea mea
cu ochii deschiși larg.
Tăcerea mea te recunoaște
și sub îmbrățișarea inimii mele
te păstrează întreg.
Mi-ai inundat inima
ca să învăț iubirea.