să aflu un semn, litere,
ceva ușor de mânuit  să le fac corp comun
în povestea asta să ne poarte cum o monogramă domnească prin lume

și toate alea mici  nebunii locale
tratate cu praf de metal prețios  în regularitatea condeiului, noului material de scris ar colora frumos
orice prilej dispus în povestea acestei foi

și până în cele mai importante concluzii, filosofii încercate
atât cât e necesar, bine adunat în jurul nostru cu toată poezia rămasă
desfășurată  încă două bătăi de puls în plus

ne-am autofolosit
în pagini, rânduri în și mai multă libertate
și în permanență

și ce oameni, ce planșe, ce singularități vorbeau fluent
contemporan cu toate componentele noastre sociale, încă în viață
și nu știam nimic. eram ca metalul
nepăsători la dureri

astăzi ca ieri
același observator astronomic
locul în care l-au așezat
momentul  de unde timpul crește
întotdeauna spre Răsărit
trecând toate strâmtorile
și continentele lumii

să fii coincis acelei linii de schimbare
cu tot ce se petrecea
într-o lume de sincronicități absolute
notate diferit
pe aceleași rețele de socializare
ba chiar la diferență de o zi să fi fost
și încă nu știam nimic

nici măcar în ziua aceea...
nu i-am reținut numele
în mine devenind o succesiune
neîntreruptă de răsărituri, apusuri solare

și o singura dată, TU! niciodată altfel ireversibil
TU, DOAMNE!

și totul e în  mine.