Căci singur
ca anul acesta
ca anul trecut
și ca de când
sunt
n-am fost niciodată
dar
singurătatea mea
cea de toate zilele
dă-mi-o mie
Doamne
și astăzi
dar
nu mă du
în
ispita singurătății singurătăților
și
mă iartă
de
toate iluziile pierdute
cu voie
sau
fără voie
precum iert și eu
prietenilor mei
toate
disperările câștigate
și
mă izbăvește de mine însumi
lăsându-mi
o
Doamne
și iubita
și dragostea
și
pe Eminescu
cel cu melancolia fără de margini
și
cu epicentrul
în
fiecare cuvânt
apoi
din
cenușa poemului divin
ajută-mă
Doamne
să izbucnesc
amin
atât
întreabă focul din cuvânt
atât
răspund tăcerile arzând

COSTEL ZĂGAN, CEZEISME, EDITURA AXA, 2008