chipul tău emaciat este coarda unei lire triste
melancolia ta
silvă înnorată
zăvod în care apele se tulbură
te regăsesc printre cuvintele unui dor fără legământ
încerc să înțeleg durerea plină
să îți alin suflul rătăcit
te ating în decorul unei povești albe
te îmbrățișez iar
mâinile mele sunt acum ancora ta
un vas în derivă apare în drumul tău ingrat
misivele negre ale destinului te învolburează din nou
am lacrimi din unde
te cuprind în tăcere.